Când

Când plâng rămân
fără cuvintele ce vreau să ţi le spun,
fără durerea ce o tot adun
şi gânguresc p-un drum bătrân.

Când râd privesc
la riduri înflorite de firesc,
la ochi ce-n suflete se adâncesc
şi cânt că iubesc să trăiesc.

Când obosesc sunt treaz
de zâmbete dezbrăcate de necaz,
de toate gropiţele din obraz,
de ieri, de mâine şi de azi.

Când cad sunt plin
cu gânduri spălate de venin,
cu picături de ploaie mă închin
şi vin la tine moartea să-mi amân.

Când zbor să mă-nfior
m-aplec cu gândul pest-un nor,
mă nasc din nou într-un izvor
şi mă afund în tine viitor.

Când strig să mă înving
te chem şi-n stoluri mă preling,
te strâng în roua aripilor ce mă ning
şi răsar în noapte aburind.

Când plec după un înger viu
în frunte cu o dâră ce o ştiu,
în urma ce-ai lăsat-o timpuriu
în destinul meu de piatră într-un râu.

Când visez după o stea nestinsă
spre împlinire cu privirea-ntinsă,
spre masa de sacrificii unsă
cu viaţa mea şi fericire plânsă.