Zâmbesc?

E moartă
şi eu stau cu lumânarea-n mâini lângă ea.

Ce să-i mai spun,
ce-ar putea să-mi mai spună?

E moartă,
iar trupul ei firav este acum un cadavru.

Cum aş putea s-o mai iubesc,
de ce s-o mint c-am iubit-o?

Lumânarea tremură
lângă cadavrul ei
îndoliat cu sufletul meu.

Ceara fierbinte mi-a astupat mâinile;
nu mi-am dat seama:
zâmbesc.

Mă mir
şi mă-ntreb
şi sunt sigur:
zâmbesc.

Lasă un răspuns