Prinosul durerii de sine

Pe altarul tăcerii

am dezrobit venele poeziei

cu ocheadele morții

și păcate scurse de vină.

 

Din seva prelinsă pe piatra antică

am evadat gândurile profanate

cu biciuri creștine

și trupuri învelite-n remușcări.

 

De pe cerul durerii de sine

am cojit lumina oarbă

și am dat dezlegare subconștientului

să îndoape viața cu însuflețire.

 

Osanalele au fost primite,

iar sacrificiul – adulmecat.

Lasă un răspuns