Prevestirea întoarcerii la strămoși

Lumina varsă fulgi de zăpadă

pe oameni amorțiți în uitare

de piatră rotunjită metalic.

 

Culorile sunt înghesuite în vatră

sub călimări neîncepute

de frigul ce ni se prelinge din oase.

 

Mai vorbesc doar câinii în lanțuri

de copacii stingheri printre fantome

ce ne aranjează durerea-n cămări

cu disperare de ochi ce știu că nu se vor mai întâlni.

 

Dar pământul cutremură strămoșii

cu viață de acum plămădită.

Lasă un răspuns