Plăcerea pustiirii de sine

Decojit de trăsături

își privea viitorul în oglindă.

 

Neputința voirii

ardea castele dorite

și talanți hăruiți.

 

Priveliștea distrugerii de sine

mocnea lașități

și dospea zâmbete preconcepute.

 

Trăindu-se fără vlagă

își amurgea răsăritul.

 

Sunt oameni

care-și dăruiesc plăcere,

pustiindu-se.

Lasă un răspuns