Frankfurt – un oraș fabulos cu oameni care nu-l merită

Știu, sunt penibil. Dar tocmai m-am întors din prima mea ieșire din țară (că jumătate de zi la Albena nu se pune) și vreau să îmi vărs impresiile de călătorie pe voi. Cum de ce? Pentru că nu ați fost cuminți, dar mai ales pentru că meritați. Am fost la Frankfurt și, foarte curios pentru mine, am făcut doar o oră și un pic până acolo cu avionul deși, în urmă cu câțiva ani, până la Baia Mare mi-a luat cam două ore și jumătate. Mă rog, nu am fost bun niciodată la fizică așa că o fi posibil ca o distanță mai mică să fie parcursă într-un timp mai îndelungat decât una mai mare. Trecând peste această lacună mare din educația mea, am ajuns la Frankfurt.

Și acolo ce să vezi, a dat norcul peste mine: aveam cazare la Hotel Sheraton la care ajungeai din aeroport printr-un tunel. Bine, nu a fost atât de simplu pentru că hotelul are vreo zece corpuri de clădire, cred, și nu știu câte etaje. Dar cercetașul din mine s-a descurcat și de această dată. Deși aflasem că are cinci stele nu le-am văzut nicăieri: nici pe holuri, nici în restaurante, nici în cameră. Să nu credeți că arată rău. Nu. Dar nici nu te impresionează cu ceva. Ba chiar este banal și tern. Și ca să mă enerveze de tot, cei de la recepție (pe care, apropo, nu scrie nimic, ci trebuie să deduci ce este acolo) mi-au spus că nu am Internet gratuit nici măcar în lobby-ul hotelului, ce să mai vorbim în cameră. Halal cinci stele!
Dar să lăsăm cârcotelile de-o parte, că nu m-am dus la Frankfurt să stau la hotel. Și ca să mai scurtăm drumul trebuie să vă spun că nu este cazul să aveți complexe de inferioritate față de nemți, așa cum aveam eu înainte de a ajunge acolo. Și la ei sunt multe ca la noi: și ei aruncă mucurile de țigară pe jos (menționez pentru prietenii care m-au mințit, că nu apar milițieni din pământ să dea amenzi), și ei sunt îngândurați pe stradă, și la ei râd foarte puțini oameni pe stradă, și la ei sunt mulți care nu știu limba engleză (nici măcar tinerii, cei îmbrăcați la costum sau controlorii din tren), și la ei sunt unii care se pișă pe coșurile de gunoi de pe stradă, și la ei sunt cerșetori (și nu sunt țigani români), și la ei sunt o grămadă de pițipoance, și la ei oamenii beau bere pe stradă sau în tren, și la ei sunt plini pereții de graffiti ș.a.m.d.
DAR au un oraș fabulos (și eu care credeam că Sibiul este minunat) și plin de biciclete. Cel puțin în centru (o zonă foarte întinsă) este un amalgam interesant de clădiri vechi cu o arhitectură deosebită și zgârie nori cu forme diferite. Și toate arată cel puțin bine, de parcă au fost construite sau măcar renovate în urmă cu un an sau doi. Iar acest lucru este valabil la absolut toate clădirile din oraș. Nu mi-a plăcut că sunt foarte multe nații la Frankfurt, iar cei mai mulți sunt africanii, indienii și chinezii. Ultimii sunt înfiorător de enervanți. Vorbesc mult și tare fără să le pese de nimic și de nimeni. Mai ales femeile.
Singurul lucru, observat de mine, care mai respectă felul tradițional de a fi al nemților este mersul trenurilor. Ceas. Ba chiar vin cu câteva zeci de secunde mai devreme decât sunt anunțate și nu pleacă imediat, ci mai așteaptă câteva zeci de secunde. Iar stații sunt peste tot în oraș, ba chiar și în afara lui. Așa m-am trezit, fără să îmi dau seama, în Mein – un oraș în care ajungi dacă treci un pod. Păcat că este atât de greu să te înțelegi cu ei dacă nu știi germană. Extrem de puțini reușesc să lege câteva cuvinte în engleză. Dar au o atitudine haioasă. Se chinuie să te ajute, se zbat ca peștii pe uscat să nu te lase dezorientat, dar cum să te îndrume dacă nu înțeleg ce spui sau nu știu să explice?
Păcat, pentru că orașul este important și cu mulți turiști. Ca să nu mai zic de aeroport care este la fel de mare cât… Băicoi. Ca să ajungi de la o poartă la alta te plimbi cu un fel de metrou de suprafață cu două vagoane. Și mergi un minut sau două pe tot felul de serpetine. Dacă ar circula mai repede ar putea să vândă bilete ca la mountain rousse. În rest, râul Main face toți banii pentru că au amenajat frumos falezele, iar de acolo se văd câțiva zgârie nori. Împreună cu podurile, care arată bine și sunt luminate noaptea, peisajul nu trebuie ratat. Așa cum nu trebuie pierdută nici ocazia de a vedea zepelinul în care, printre multe sedii de birouri, se află și hotelul Hilton. Probabil că mai sunt multe de făcut și de văzut prin Frankfurt, dar numai dacă te duci în concediu, nu la muncă, așa cum am fost eu.

Lasă un răspuns