Fără mare

Un singur pescăruș

înoată deasupra orașului

jelind marea.

 

Râsul lui coagulează insuportabil,

descuamând conștiințele de letargie.

 

Disperarea îmbracă orașul cu muțenie,

crapă sufletele adormite pe genunchi,

dogorește cerul cu valuri

și dezbracă oasele de carne.

 

Nesuportând să rămână doar spirit,

casele și-au părăsit străzile dezmembrate,

pădurea a fost pustiită de copaci,

iar oamenii au invadat alte lumi.

 

Singurul pescăruș

și-a întrupat zbuciumul

cu amintirea mării

revărsată peste oraș.

Lasă un răspuns