Este simplu să vezi partea frumoasă!

Tot ce există în această lume are o parte frumoasă. Contrar a ceea ce spun mulţi oameni care vor să pară deştepţi, nu este deloc greu să o vezi. Ba chiar dimpotrivă dacă îţi doreşti acest lucru.
Într-o noapte, doi străini fumau fiecare în balconul lui privind aceeaşi stradă dintre blocuri. La un moment dat, un pisoi trece în fugă strada, sare un gard, ajunge în grădină, sare iar gardul şi goneşte de partea cealaltă a străzii urcându-se într-un copac. Sare vioi jos şi traversează iar strada în fugă sărind gardul în grădină. Face toate acestea fără un motiv aparent.
Unul dintre cei doi străini se gândeşte: „Ce mâţă ciudată! Sare ca disperata şi aleargă ca nebuna. Poate a înnebunit!”. Celălalt străin îşi spune în şoaptă: „Nemaipomenit! Cât de frumos! Un pisoi cu chef de joacă ce nu are partener, dar care se joacă singur şi aleargă ca un copil! Ce libertate frumoasă!”.

Lasă un răspuns