„Dan Călin – fotograful liric” – cronica lui Lucian Gruia la volumul meu de poezii Manifest

Coperta ManifestPoetul Dan Călin s-a născut în ziua de 1 februarie 1976 la Constanţa şi a absolvit facultatea de Filosofie-Jurnalism, în prezent este lector de fotografie la Asociaţia Brokerilor Imobiliari.
Nu ştiu cum şi-a descoperit arta de fotograf, dar e cert că o utilizează ca tehnică lirică. Capitolele cărţii, intitulată Manifest (Ed. Karth, 2014), cinci la număr, însumează realitatea crudă privită din unghiuri diferite de fotografiere. Reunite holografic ele stau mărturie pentru calitatea de martor implicat a autorului, reflectându-i viziunea asupra contemporaneităţii deziluzionante. Fotografiile acestea lirice, poeziile, sunt realiste nu idealizate cum ne-am fi aştetat de la un absolvent de filosofie.
Versurile dedicate Oraşului relevă apocalipsa lentă a sufletului locuitorilor îngropaţi în clădirile de beton, în spaţiul artificial din care natura se retrage: „Râuri de pietre goale/ se varsă-n oamenii de sticlă/ aproape de sfârşitul lumii.” (Apocalipsă); „mai vorbesc doar câinii în lanţuri/ de copacii stingheri printre fantome” (Povestirea întoarcerii la strămoşi)
Civilizaţia prost înţeleasă, ca distrugere a naturii, duce la atrofierea sentimentalismului, ceea ce, pentru viitor, va aduce decăderea speciei umane: „Un oraş fără amintiri/ nu are cărţi/ pe catafalcuri de lemn.// Un oraş fără morminte/ nu cade în el/ niciodată.// Un oraş fără poezie/ adoarme copiii/ pe genunchi de oţel” (Nici un oraş)
Capitolul Sufletul este dedicat poeţilor responsabili de cultivarea acestuia într-o epocă neprielnică: „Pe altarul tăcerii/ am dezrobit venele poeziei/ cu ocheadele morţii/ şi păcate stoarse de vină.” (Prinosul durerii, lui Octavian Mihalcea)
Arta poetică reprezintă, în viziunea poetului, o coborâre în galeriile subconştientului pentru descoperirea arhetipurilor: „Cu târnăcopul poeziei/ mă adâncesc în mina de cuvinte/ cioplind pietre preţioase.” (Mina poeziei).
Chiar dacă epoca este nefastă, poetul îşi exprimă încrederea că poezia va fi apreciată în viitor, încrezător într-o nouă renaştere: „La sfârşit/ sau poate e un început,/ voi împături cuvintele nefolosite -/ avutul închegat -/ şi le voi elibera în mare.”
Iar Marea constituie elementul de protecţie al reveriei, schimbând culoarea oraşului: „Culoarea mării s-a năpustit peste oraşe:/ confiscă ochii copiilor şi amintirile moşilor,” (Culoarea mării revarsă visuri).
„Un pescăruş înoată deasupra oraşului/ jelind marea.// (…)// Singurul pescăruş/ şi-a întrupat zbuciumul/ cu amintirea mării/ revărsată peste oraş.” (Fără mare)
În lumea ostilă, familia constituie un element de echilibru. În capitolul Tatăl, ba eu, poetul îşi arată recunoştinţa faţă de părinţii grijulii de la care va învăţa şi el să devină părinte: „Mama are grijă de cuvintele mele/ pe care le las câteodată/ să se nască-n poala ei.// (…)// Tata le-înmoaie-n sens,/ le repară pe cele găunoase/ şi le rotunjeşte de durere.” (Grija părinţilor). Dar toate au un sfârșit şi tatăl îl supraveghează acum din cer, poetul regretând că în timpul vieţii acestuia nu şi-a arătat mai mult dragostea.
În finalul cărţii Dan Călin priveşte Femeia din mai multe unghiuri: soţie şi amantă. Sentimentele se desfăşoară într-o paletă cuprinsă între împlinire şi dezamăgire. Descris pur carnal, actul sexual eliberează imaginaţia şi metamorfozează conturul lumii: „Marginile lumii devin rotunde/ şi muşcate de un abandon suveran,/ lăsând să pătrundă şi să se elibereze/ uriaşi crescuţi fără oase.// furtuna nu-şi opreşte cântecul/ nici când se prăbuşeşte marea/ în hăuri cotropite de buimaci cu coadă.” (Partidă de amor)
Viziunea asupra vieţii, care se conturează holografic din suprapunerea imaginilor fotografice prezentate, este veridică. Ea reprezintă, în ultimă instanţă, un S.O.S. privind deriva societății noastre contemporane în care poluarea şi tehnologiile distructive, precum şi globalizarea ne îndepărtează de cultura umanistă. Poetul, aflat la începutul drumului său literar, mai are mult de parcurs pe linia transfigurării estetice a demersului. Dan Călin trebuie să elimine părţile discursive din poezie cât şi rimele facile. Trebuie să scrie mai mult, suportul ideatic îl ajută, îşi poate perfecţiona stilul tocmai prin diversificarea perspectivelor şi unificarea lor caleidoscopică.
Aşteptăm cu interes cărţile sale viitoare.

Lucian Gruia