Ce (nu)te face fotograf

Mulți dintre cei care își cumpără o cameră foto se cred fotografi. Și exact acești oameni țin de obicei aparatul foto pe automat, chiar dacă au dat o grămadă de bani pe un echipament performant. Aproape aceleași rezultate le-ar fi obținut și cu o cameră compactă. Tot în eroarea aceasta se scaldă și cei care urmează nu știu câte cursuri foto pentru ca apoi să se creadă fotografi. Este nevoie de mai mult decât atât, cursurile și performanțele echipamentului foto nefiind garanția succesului în această meserie/artă.

În opinia mea, cel mai important lucru pe care trebuie să-l aibă un fotograf, în afară de cameră foto și ceva cunoștințe în domeniu, este ochiul. Trebuie să mergi pe stradă și să vezi fotografii în jurul tău fără să vrei. Trebuie să te uiți la filme și să vezi fotografiile (cadrele) cele mai bune din ele; până la urmă un film este format dintr-o succesiune de fotografii. Trebuie să vrei mai mult de la tine decât să copiezi ceea ce ai văzut că fac alți fotografi. Pentru că fotografia este o pasiune pentru tine, trebuie să-ți vină din când în când idei de proiecte noi de care nu ai mai auzit și nu știi de unde ți-au venit.

Fotografia este lucrul cu lumina și, implicit, culorile. Dar modul cum o faci este ceea ce te definește și demonstrează dacă ești fotograf. Nu aparatul, nu cursurile (teoria, cunoștințele tehnice), nu watermark-ul minunat pe care îl ai, nu programele de editare foto, nu faptul că te-a angajat cineva să faci fotografii, nu concursurile câștigate pentru că ai vorbit cu toți prietenii să îți dea „like” și nici laudele de complezență nu te fac fotograf.

Prin asta nu înțeleg că un fotograf nu are nevoie de un echipament foto performant și de cursuri unde să învețe lucruri noi. Ba dimpotrivă, are nevoie de ele, dar nu sunt suficiente. În plus, din multă practică și încercări, dar și din critici constructive înveți și reușești să evoluezi. Credeți că oamenii cu bani care își permit să-și cumpere o mașină de formula 1 devin piloți? Același lucru se întâmplă și în fotografie.

One thought on “Ce (nu)te face fotograf

  1. „În opinia mea” se traduce întotdeauna cu „este doar părerea mea, iar tu poți avea orice părere dorești”. Cel puțin așa este în cazul meu. Dacă nu aș crede ceea ce spun, nu aș mai spune-o, dar acest lucru nu exclude niciodată părerile altora, contrare sau nu cu a mea. Sunt convins că din discuțiile în contradictoriu apare evoluția. De aceea aștept cu interes păreri diferite de ale mele.
    Din ceea ce spui se poate înțelege că tu crezi că orice om care își expune părerea este crede că „pot sa spun ori ce prostie iar tu in calitate de interlocutor trebuie sa accepți pentru ca opinia mea este fundamental corecta”. Nu toți suntem așa. Iar dacă argumentele mele ți s-au părut atât de slabe, aștept contraargumentele tale.

Lasă un răspuns