Călătorind prin tară povești am întâlnit – domnul vice

Am început un proiect nou, unul pe care și-l doresc toți fotografii din lume: să ai un client care îți plătește toate cheltuielile și munca ta, iar tu să te plimbi prin toată țara și să fotografiezi clădiri istorice, situri arheologice, rezervații naturale etc. Este un vis devenit realitate. Dar ca orice astfel de vis nu vine niciodată așa cum ar trebui. Toate aceste obiective care trebuie fotografiate (circa 1.000) ar trebui făcute cam în doi ani, iar clientul meu le vrea în două… luni. Totuși mă consolez cu ideea că am ajuns să fiu implicat într-un astfel de proiect și cu cea că îmi place foarte mult să fotografiez astfel de obiective. Cu această ocazie m-am lămurit că avem o țară frumoasă și că nu sunt doar vorbe frumoase inventate de PR-iști.

Însă partea frumoasă a acestui proiect nu se oprește aici. În astfel de călătorii ai parte de întâmplări dintre cele mai frumoase, ciudate sau haioase. Iar aceasta este partea care merită povestită; care trebuie dată mai departe pentru plăcerea voastră, a celor care veți citi aceste povești. Așa că, în limita timpului disponibil, voi scrie despre cele mai interesante lucruri care mi se vor întâmpla în aceste călătorii pe fugă. Până acum am fost deja în trei localități mai mari (Slobozia, Călărași, Oltenița) și în mai multe dintre cele mai mici din jurul lor. Am văzut multe lacuri (mici sau mari) înghețate, ce aveau o culoare verde-albastră de vis, am văzut peisaje deosebite, am văzut oameni interesanți.

Oprindu-mă într-o localitate din apropierea Olteniței pentru a cere indicații spre un sit arheologic care nu apare pe nicio hartă și nici nu sunt informații pe net, la marginea drumului unde erau câțiva bărbați am fost îndrumat spre „domnul vice” care a fost anunțat telefonic că vin și sfătuit să iasă la poartă. Am ajuns în zona indicată, o bodegă cu terasă la stradă, unde am dat peste vice care stătea la masă cu câțiva băieți la o bere (era destul de cald afară și era sâmbătă, așa că nici nu se putea altfel). Numai că omul arăta foarte jerpelit și neîngrijit, iar până acolo m-am gândit că o fi vice-primarul dacă îi zis oamenii „domnul vice”. Prima lui replică a fost:

– Nu vă luați după haine și aparențe. Să nu ne limităm doar la atât!

Într-adevăr, după ce am discutat puțin mi-am dat seama că omul era cult pentru un om de la țară, ba chiar și față de mulți orășeni. Iar cei din jurul lui nu erau nici ei prea departe. Dacă nu eram atât de grăbit aș fi rămas cu ei la o bere și la o discuție interesantă. Nu credeam că mai există astfel de oameni la țară, iar când dai peste ei este o adevărată plăcere de care este indicat să profiți.

 

Lasă un răspuns